Mersul cu trotineta electrica iarna este o aventura rezervata doar inconstientilor si celor insensibili la frig si la zapada? Raspunsul scurt si concis: Nu! Daca te intrebi cumva daca trebuie sa iti bagi noua trotineta Ecoways City in garaj sau in debara inca de la prima luna de vreme rece si sa astepti venirea primaverii, e important sa stii ca desi timpul urat si ploios nu te imbie deloc sa mergi cu trotineta, nu exista totusi motive reale pentru a evita complet trotineta pe vreme proasta. Tot ce ai de facut este sa respecti cateva reguli elementare pentru intretinerea trotinetei electrice iarna si vei putea merge la birou asa cum te-ai obisnuit din lunile mai calde.
1. Atentie la sarea si nisipul folosite pe drumuri
Daca toamna ai avut de infruntat precipitatiile, frunzele uscate care aluneca si umiditatea din atmosfera, probabil ca ti-ai format deja pana la acest moment cateva reflexe care sa te ajute sa iti protejezi motorul. Iarna vei avea insa alti inamici: poleiul si zapada, dar mai ales sarea si nisipul utilizate pentru dezghetarea strazilor si trotoarelor. Acestea sunt foarte daunatoare trotinetelor din cauza puterii lor de coroziune. Chiar daca nu poti scapa de ele complet, poti sa limitezi efectele curatand trotineta dupa fiecare drum si mergand cu viteza mai mica decat de obicei, pentru a evita improscarea cu sare si nisip.
2. Ai mai multa grija de baterie
Daca exista un element pe care trebuie sa il protejezi atunci cand mergi cu trotineta electrica iarna, acesta este bateria din litiu. La fel ca toate bateriile, ea este in mod deosebit sensibila la frig, mai ales atunci cand temperaturile scad sub 0 grade. Vei resimti vulnerabilitatea bateriei la frig la nivelul autonomiei, care poate pierde pana la 50% din capacitatea initiala. Ai grija ca bateria ta sa nu fie niciodata 100% goala si incarc-o intr-o incapere incalzita (intre 15 si 20 de grade) si fara umiditate.
3. Depoziteaza trotineta electrica in interior
Atunci cand nu utilizezi trotineta depoziteaz-o intr-un mediu uscat si cu o temperatura ambianta placuta. Un garaj sau balconul sunt locuri foarte bune, dar daca ai o trotineta pliabila Ecoways City o poti tine si in hol, astfel incat sa iti fie mai la indemana cand pleci dimineata de acasa. Evita sa iti lasi trotineta aruncata undeva in exterior, pentru ca din cauza umiditatii si a frigului, ca si a ninsorii sau ploii vei risca sa o afectezi grav.
4. Mergi la un service
Daca vrei sa mergi cu trotineta electrica iarna, fa-o mica revizie inainte. Mergi la un service pentru a verifica situatia franelor si amortizoarelor si, de asemenea, pentru verificarea presiunii in anvelope, in asa fel incat starea lor sa fie perfecta: in acest fel vei evita alunecari si alte situatii riscante. Daca nu ai un service la care mergi in mod obisnuit, e bine de stiut ca exista numeroase service-uri de masini care se ocupa si de biciclete si trotinete electrice, dar si service-uri dedicate in mod special trotinetelor electrice, la care poti apela in mod regulat pentru a face fie reparatii, sau pentru intretinere.