Cum îmbunătățești calitatea aerului simplu și ușor?

Probabil că te simți foarte confortabil să stai în casă la căldură, în lunile geroase de iarnă, dar pentru persoanele care sunt sensibile la alergenii din interior sau au probleme respiratorii, iarna poate agrava situația. Sistemele de încălzire vechi din interior pot crește cantitatea de acarieni, iar părul de la animalele de companie contribuie și el la tabloul general descris.

Dacă mai povestim și despre umiditatea din anumite locuințe și de mucegaiul apărut ca și consecință, disconfortul celor cu patologii pulmonare este asigurat. Din păcate, frigul din timpul iernii nu permite o împrospătare adecvată a aerului prin simpla aerisire a locuinței.

Majoritatea lucrurilor care cauzează probleme sunt inodore”, spune dr. Nicholas BuSaba, profesor de otorinolaringologie la Harvard-Medical School. „Deci, în multe cazuri nu există nimic care să vă alerteze asupra problemei”. Adică, nu există altceva decât simptomele pe care acești alergeni le pot declanșa – precum probleme respiratorii (inclusiv apariția astmului), oboseală și somnolență sau chiar probleme digestive.

Calitatea aerului interior tinde să fie mai slabă în lunile de iarnă, deoarece, deseori nu există flux suficient de aer proaspăt din exterior, ceea ce înseamnă că alergenii rămân prinși în interior.

Îmbunătățirea calității aerului

Efortul de a îmbunătăți calitatea aerului din interior te poate ajuta să eviți apariția astmului și a simptomele alergice și să te bucuri de o atmosferă curată chiar și în lunile mai reci.

Deși probabil nu este posibil să elimini toți alergenii din interiorul casei, poți reduce numărul – și expunerea ta la aceștia – făcând câteva gesturi simple. Iată câteva strategii pe care le poți utiliza pentru a îmbunătăți calitatea aerului din interiorul casei tale:

Păstrează curățenia

O casă curată poate fi o casă mai sănătoasă, deoarece o bună igienă interioară poate reduce foarte mult praful și parul de animale, spune dr. BuSaba. Eforturile tale de curățare ar trebui să se concentreze asupra strategiilor de reducere a parului, mucegaiului și prafului care se ascunde în casă. Iată ce poți face:

Aspiră covoarele din casă cel puțin o dată sau de două ori pe săptămână cu un aspirator echipat cu un filtru HEPA. Dacă poți, renunță la ele deoarece sunt mari colectoare de praf și acarieni.

Spală regulat produsele textile din cameră

Schimbă în mod regulat așternuturile, draperiile și alte articole care tind să atragă alergeni – mai ales dacă ai animale de companie. De asemenea, ia în considerare utilizarea unor huse rezistente la acarieni pe perne, precum și pe saltele.

Achiziționează un purificator de aer

Investește într-un Purificator aer de la Wellnessist. Dacă ești sensibil la alergenii din interior și nu poți controla sursa problemei – de exemplu, nu ești dispus să renunțați la animalele de companie din familie – îți poate fi de folos un purificator de aer. Amplasate în zonele cele mai frecventate ale casei, aceste dispozitive pot ajuta la captarea unora dintre iritanții care îți pot declanșa simptomele. Probabil că nu vei putea elimina complet acești alergeni, dar cu siguranță îi vei reduce considerabil, ceea ce poate contribui la soluționarea situației.

Dezumidificator pentru zonele cu umezeală

Ia în considerare utilizarea unui dezumidificator în zonele umede, cum ar fi în subsol, pentru a preveni creșterea mucegaiului.  Asigură-te că băile, o altă sursă potențială de mucegai, sunt bine ventilate și curăță orice urmă cât de mică de mucegai care se adună în duș, pe corpuri de iluminat sau pe pereți.

Nu uita să lași geamul deschis măcar câteva minute zilnic. Chiar dacă este rece, aerul proaspăt se încălzește mai rapid, iar dacă ții cont de toate sfaturile de mai sus, iarna aceasta ar trebui să uiți de grija alergiilor și a aerului nepurificat.

 

Daca ti-a placut arata si altora!