Fiecare dintre noi viseaza la o afacere personala, pe care sa o creasca si apoi s-o treaca la capitolul “afaceri de vanzare”. Isi doresc sa o aduca la acest nivel pentru ca un business, odata ajuns aici, poate fi considerat unul de success, iar piata il poate pune pe un piedestal de pe care nu mai poate fi coborat decat contra unei sume mari de bani.
Am vazut cum multi antreprenori se retrag la un moment dat din afacerea pe care au creat-o, vanzarea fiind un asa-numit exit. De ce ajung acesti oameni sa isi vanda propriul copil, in care au investit multa energie, pasiune si, nu in ultimul rand, bani, considerand, probabil, ca acesta a iesit din perioada de crestere?
Vom enumera mai jos cateva dintre motivele pentru care un business de success devine o afacere de vanzare. Sigur, afaceri de vanzare se pot gasi si printre cele esuate, insa aici instrainarea lor este de cele mai multe ori fortata, motivele fiind de regula de natura financiara.
Actionarii nu mai au aceeasi viziune si nu mai impartasesc aceleasi valori.
De cele mai multe ori, afacerile de success au pornit de la o simpla idee, care a prins contur intr-un grup de prieteni sau colegi de studii. Este binecunoscut exemplul retelei de socializare Facebook, care a ajuns sa valoreze miliarde de dolari, fiind cotata la bursa, crescand de la o idee a unui grup de studenti.
Astfel, de la o banala idee, pana la punerea in practica, nu mai e cale lunga, daca in hora se prind mai multe forte, iar puterea financiara sta in mai multe maini.
Cu trecerea timpului, de la entuziasm, pasiune si dorinta de castig, se poate ajunge la ambitii egoiste, lipsa de interes si, implicit conflict. In acest punct, salvarea afacerii este reprezentata de un exit al unora dintre actionari sau vanzarea totala a afacerii.
Regulile pietei s-au schimbat
O afacere este dependenta total de starea si mersul economiei in care functioneaza. Totodata, decisive pentru bunul mers al afacerii sunt legile fiscale si sistemul de taxe ale statului in care aceasta functioneaza. Este posibil ca o afacere din domeniul IT, de pilda, sa fi avut premise bune de crestere, sa fi atins maturitatea intr-un sistem politic guvernat de reguli de dreapta, dar sa nu mai aiba perspective la fel de bune intr-un moment in care guvernarea ajunge sa fie dominata de politici de stanga.
Este binecunoscut ca guvernarile de dreapta asigura anumite subventii pentru unele domenii ale economiei, printre care si IT-ul, in timp ce guvernele de stanga isi indreapta privirea catre alte sectoare economice ale tarii.
Dorinta actionariatului pentru o noua provocare
Nu putini sunt oamenii care fac o afacere in sine din vanzarea de afaceri. Isi construiesc un portofoliu cuprinzator, timpul triind si lasand posibilitatea de supravietuire celor mai profitabile. In acest sens putem da ca exemplu o afacere cu diverse site-uri de vanzari on line, acestea ajungand la un moment dat sa cunoasca succesul sau nu. Daca una sau doua dintre acestea ajung sa valoreze ceva bani si sa fie vanate de altii, antreprenorul nu mai sta pe ganduri si isi pregateste iesirea. Doar si-a propus sa vanda afaceri, nu?
Actionarul, in aceste cazuri, poate considera, dupa trecerea catorva ani de la demararea afacerii, ca domeniul pe care el s-a axat nu mai este de actualitate si ca trebuie sa investeasca in alt sector. Un exemplu in acest sens ar fi investitia in resurse de energie regenerabile, domeniu considerat mai efervescent si cu un potential de crestere mai mare pe viitor.