Cateva sfaturi pentru a cumpara o locuinta pe timp de criza

Este mai mult decat cunoscut faptul ca tara noastra trece printr-o perioada in care nu sta prea bine din punct de vedere financiar. Oamenii nu-si mai permit ceea ce-si permiteau candva. Pentru unii este un lucru total neplacut, altii insa, care continua sa aiba prosperitate financiara isi permit sa investeasca in tot felul de afaceri.

Adesea, oamenii investesc in imobiliare, fie din necesitate, fie datorita faptului ca acum imobiliarele sunt mai ieftine fata de cum erau candva. Daca si tu vrei sa-ti cumperi o locuinta, tine cont de sfaturile care urmeaza.
In primul rand nu trebuie sa te grabesti. Nu este bine sa cumperi prima locuinta care iti cade in mana. Trebuie sa studiezi cu atentie si alte oferte si sa o alegi pe cea mai buna si mai potrivita pentru tine. Vezi cat mai multe locuinte, stai de vorba cu cati mai multi proprietari si fa alegerea cea mai buna.

Locuintele sunt mult mai ieftine la momentul actual fata de cum erau candva. Sunt insa proprietari care incearca sa le vanda scump. Trebuie sa stii sa negociezi dur, deoarece ai toate sansele sa reusesti. Nu uita ca oamenii care vand vechile locuinte, in mare parte o fac dintr-o nevoie disperata de bani.

Cand iti cumperi o locuinta trebuie sa ai in vedere si calitatea imobilului. Daca ai suficienti bani astfel incat sa faci o locuinta care arata groaznic sa arate bine, cumpar-o, daca nu, opteaza pentru una mai buna, una care sa arate mai bine, deoarece este posibil sa te trezesti ca nu ai cu ce sa o repari pentru a o aduce intr-un statiu mai bun.

Un aspect pe care trebuie sa-l iei in mod obligatoriu in calcul il reprezinta actele de proprietate. Nu te lasa inselat de fel si fel de oameni care se ocupa cu tot felul de excrocherii imobiliare. Asigura-te de faptul ca actele de proprietate sunt in perfecta concordanta juridica.

Daca vrei sa iti cumperi un apartament pe timp de criza, urmand ca mai apoi sa-l vinzi pentru a scoate un pret mai bun, ia un apartament intr-o zona mai buna, deoarece acestea sunt mult mai cautate si pot fi vandute mult mai bine decat un apartament intr-o zona mai proasta. Chiar daca este poate o diferenta de cateva mii de euro de la o zona la alta, specialistii in domeniu preconizeaza ca un astfel de apartament va fi o buna afacere peste cativa ani.

Nu uita faptul ca achizitionarea unui apartament nu inseamna doar plata imobilului in sine, ci si plata taxelor, impozitelor si/sau comisioanelor, daca apelezi la o agentie imobiliara. Si daca tot am amintit de agentiile imobiliare, alege o agentie serioasa, care sa puna pe primul plan nevoile pe care le ai si care sa te ajute sa gasesti locuinta potrivita.

De asemenea, nu uita sa faci verificari cu privire la datoriile vechiului proprietar la intretinere, internet, cablu Tv, curent sau alte cheltuieli de acest gen, deoarece neplata datoriilor este un lucru des practicat de vechii proprietari.

Acestea sunt o parte din aspectele foarte importante, aspecte care merita o atentie deosebita atunci cand vrei sa-ti cumperi o locuinta. Tine cont de ele!

Daca ti-a placut arata si altora!